Parvovirozele carnivorelor ( canide, feline, mustelide) cuprind urmatoarele patru tipuri de viroze:
- Enterita hemoragica - gastroenterita hemoragica - parvoviroza cainelui ( P.V.C.).
- Enterita virotica a nurcilor ( E.V.N. );
- Panleucopenia felinelor - gastroenterita contagioasa prezenta la pisica ( P.L.F. );
- Boala de Aleutine - plasmocitoza sau hepatonefrita la nurca ( B.A.).
Intre diferitele parvovirusuri ale carnasierelor ( P.L.F., E.V.N., P.V.C.) exista o mare inrudire antigenica. Aceasta inrudire antigenica poate fi pusa in evidenta prin reactii incrucisate de seroneutralizare si inhibohemaglutinare ( virusul de pisica poate fi folosit ca antigen pentru a pune in evidenta anticorpii la caine si invers), insa prin aceleasi reactii ies in evidenta si diferente antigenice, deoarece titrurile obtinute intr-un sistem homolog, sunt intotdeauna usor superioare celor obtinute in sistem heterolog.
Studiind panleucopenia felina si enterita virotica a nurcilor, se constata ca, in ambele viroze exista multe caractere comune in ceea ce priveste formula leucocitara, semnele clinice, modificarile anatomice. In plus, vaccinurile preparate pentru pisica, dau la nurci o imunitate solida. Nu s-a reusit sa se realizeze infectarea nurcilor cu material provenit de la pisicile bolnave de P.L.F. si infectarea pisicilor cu material provenit de la nurci bolnave. Din aceste considerente, se crede ca virusul E.V.N. este o mutanta stabila a virusului P.L.F., adaptat pentru organismul nurcilor. Totodata, s-a constatat ca, virusul P.L.F. nu provoaca boala cainelui, insa anticorpii produsi in urma acestui contact heterolog, neutralizeaza virusul P.V.C. si protejeaza cainele contra bolii sale.
Ipoteza potrivit careia, virusul P.V.C. ar deriva prin mutatie din virusul P.L.F. sau din virusul E.V.N., nu are argumentatie stiintifica. Cercetari biochimice recente in care s-au utilizat enzime de restrictie ale ADN-ului au aratat pe de o parte ca toate tulpinile virusului P.V.C. au profiluri enzimatice de restrictie pentru ADN-uri similare si pe de alta parte, virusul P.V.C. nu are origine directa, nici una din cele sase tulpini vaccinale cercetate, provenite din virusul P.L.F. sau virusul E.V.N.. Pentru una din cele sase tulpini, s-a calculat ca fata de cele trei situsuri enzimatice de restrictie caracteristice pentru parvovirusul canin, ar fi necesare, cel putin cinci mutatii specifice aditionale pentru a se angaja o structura de virus P.V.C. si ca probabilitatea unui astfel de fenomen este de 1030, cu alte cuvinte infima.
Studiul paternitatii antigenice a parvovirusurilor carnivorelor, izolate din teren, intreprins de Parrish cu ajutorul anticorpilor monoclonali a condus la urmatoarele:
- toate tulpinile virusului P.V.C. sunt omogene si poseda in comun 4 situsuri antigenice;
- tulpinile virusului E.V.N., izolate incepand din anul 1979 prezinta variatii nete fata de tulpinile izolate in anii anteriori. Acest ultim aspect, care scoate in evidenta heterogenitatea tulpinilor virusului E.V.N. si in special devierea lor in timp, constituie un argument sa se considere ca virusul E.V.N., ar putea fi luat ca eventual precursor genetic al virusului P.V.C.
Recunoasterea relatiilor stranse, ale virusului P.V.C. cu grupul virusurilor P.L.F.-E.V.N., a permis dezvoltarea rapida a metodelor de cultura "in vitro", serologic, a diagnosticului si a imunoprofilaxiei.
